Intrebari si raspunsuri frecvente
În partea dreaptă-sus a site-ului dați click pe iconița cu coșul de cumpărături și apoi pe butonul "Finalizează comanda". Odată încărcată pagina cu coșul de cumpărături, în partea dreaptă veți putea observa o secțiune denumită "Sumar comandă". În cadrul acesteia apăsați pe butonul "Aplică" din dreptul cuvântului "Voucher" iar în câmpul de text cu numele "COD VOUCHER" introduceți codul copiat de pe site-ul nostru.
În funcție de campaniile aflate în desfășurare, puteți obține reduceri la mobilă, decorații, textile, produse cosmetice și de îngrijire personală sau accesorii. De asemena, unele coduri voucher se aplică la toate produsele Vivre, în timp ce altele sunt limitate doar la produsele care nu fac deja parte dintr-o altă ofertă.
Despre Vivre
Istoria Vivre.ro începe în anul 2012 când o echipă cu experiență în e-commerce a pus bazele a ceea ce peste șase ani avea să devină cel mai mare magazin online de mobilă și decorațiuni din Europa de Sud-Est, cu prezență în țări precum Bulgaria, Grecia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Croația, Cehia și Polonia. Ocupându-se, inițial, cu vânzarea de obiecte de mici dimensiuni, odată ce compania a început să crească, Vivre s-a orientat spre a vinde mobilier de dimensiuni mari, promițând livrări de până în trei săptămâni pe o piață unde durata unei astfel de livrări se măsura în luni. Fără a avea un brand propriu, Vivre lucrează cu peste 7000 de furnizori din țări de pe tot globul, unele produse venind chiar din Orientul Îndepărtat sau China. Cifra de afaceri a companiei din spatele afacerii, Vivre Deco, a fost în 2019 de 47 de milioane de euro, cu un plus de 2% față de anul precedent.
Vivre.ro: peste 60.000 de produse de la producători din toată lumea
Deși axat pe vânzarea de decorațiuni și mobilier, pe site-ul Vivre poate fi regăsită o gamă largă de produse precum cele de iluminat, pentru grădină sau inclusiv ceasuri și bijuterii. În anul 2018 magazinul număra peste 3 milioane de comenzi livrate de la lansarea acestuia, în mai puțin de șapte ani de la înființare reușind performanța de a deveni principalul competitor pe gama de produse home&deco din România. Toate produsele respectă promisiunea pe care magazinul online o face încă de la lansare: de a vinde produse de calitate și bun gust la prețuri cât mai mici.
Promoții Vivre de Black Friday
Vivre.ro desfășoară două campanii promoționale de Black Friday, prima denumită Early Black Friday și care ia start cu o săptămână înainte de Black Friday, desfășurându-se pe o durată de trei zile. Reducerile la mobilier, decorațiuni, textile și accesorii pot ajunge până la 80%, peste 3000 de produse făcând parte din această promoție. Vivre obișnuiește să celebreze Black Friday deodată cu continentul american, așadar în anul 2021 Black Friday se așteaptă a fi sărbătorit pe data de 26 noiembrie.